Chiroiu are mai multe zone, este zona de inceput a baltii unde distanta dintre maluri este relativ mica si unde sunt 2 3 plauri pe care se prinde bine, spre mijlocul baltii se largeste si are in jur de 150 - 170 de metri, iar aici este cea mai buna zona a baltii, avand numerosi plauri pe care sa poti pescui, mai este si asa numita zona de C-uri, unde apa are in jur de 1,2 - 1,5 m adancime si nu are agatatura. Eu am pescuit pe zona de mijloc a baltii, pe niste pontoane foarte ok ca si stabilitate, dar aveam mici spatii intre scanduri si exista posibilitatea sa iti cada telefonul sau crosetele prin gaurile respective.
In rest foarte frumos, curat, civilizat si m-am simtit in siguranta chiar daca nu simteam respiratia paznicului in ceafa ca pe Moara Vlasiei. Paznici foarte amabili cu informatii si respectuosi, nu au existat incidente, ba chiar au fost discutii prietenesti, lipsite de acele momente stanjenitoare cand parca simti ca paznicul are impresia ca esti cel mai mare braconier si ca o sa devastezi balta. Alte lucruri importante pe care trebuie sa le stiti este ca trebuie sa aveti punga de gunoi pentru ca nu exista cosuri.
Revenind la partida, a fost una slaba, avand in vedere perioada anului. Din pacate nu am avut parte de un loc bun, ci doar de un loc care a ramas. Asadar Vineri la ora 6 pm intram pe balta Chiroiu 4 si ma minunam de frumusetea locului, in dreapta aveam rapita inflorita si in partea stanga balta cu ai sai plauri si din loc in loc se mai vedeau crengi iesite din apa. Pestii sareau pe peste tot, dar exemplare mai serioase pe langa plaur. Ajung pe pontonul 4 si vad un loc superb, puteam sa aleg pontonul 6, dar auzisem ca nu scoti montura intreaga de acolo, asa ca am zis fie 4. Locurile cele mai bune de pe balta par a fi ponton 3 si ponton 5 plus inca 2-3 locuri de pe C-uri. Locul parea promitator pentru ca aveam in dreapta la 130 de metri un plaur mare si la 90-100 un smoc de plaur. La ora 8 eram cu lansetele in apa si cu sperante. Ma pun pe nadit, si o fac cu aproximativ 1 kg de bile tari si noaptea am prima trasatura, mi-a tras la o sticla de visinata un prieten. Dimineata devreme un drop back care imi spunea clar ca e un peste mic care nu are forta sa intinda firul. Il aduc la mal si era o salontica de 2 kg care se lupta frumusel in drill.
Ziua a trecut foarte greu, exceptand cateva ore cand a fost cineva la mine. Am mai avut un bip timid si atat. Daca pe alte balti faptul ca nu am avut trasaturi ma bucura, aici imi dadea o stare de neliniste. Incerc diferite metode, sa pescuiesc cu sac solubil, dau una dintre lansete in mal, fac ce fac, dar nu am trasatura. Datorita agataturilor aveam fire groase de 0.35, ceea ce imi ingreuna mult lanseurile si nu puteam sa lansez mai mult de 80 de metri. Adica ajungeam aproape de smocul aceala de stuf. Intr-un final ma hotarasc sa schimb plumbul cu unul mai greu si sa incerc sa ies cu monturile dupa acel smoc de stuf. Fac lucrul asta si de aici, daca acea montura nu era luata de peste nu aveam cum sa o scot fara sa rup. Fac nadirea de seara ca de obicei cu 1 kg de bile si imi beau linistit un pahar de visinata dupa care ma bag in pat. In jurul orei 12:30 ma trezeste un bip, ma ridic din pat, dupa care statia incepe sa urle ca nebuna.
Aveam primul run de Chiroiu, ridic lanseta de pe rodpod si incep drillul, unul extreme de in forta, pentru ca imi era frica sa nu se impotmoleasca pe drum. Nu slabesc deloc tamburul si sunt momente cand imi e greu sa mulinez si stau pur si simplu cu lanseta in mana asteptand sa o lase mai moale pestele. In apropiere de mal slabesc tamburul si incepe o lupta care imi demonstreaza salbaticia pestilor. Dupa aproximativ 10 minute reusesc sa pun pe saltea un superb crap de aproximativ 5-6 kg. Il fardez cu spray dezinfectant si il eliberez fara sa ii mai fac poze pentru ca era un exemplar mic. Ma bag in pat dupa ce imi linistesc corpul plin de adrenalina cu o tigara.
La 2 noaptea, ma trezeste un bip, ma ridic, ma uit la statie si era la lanseta din dreapta, care era mai aproape si cu pop-ul. Ma duc sa ma uit ce s-a intamplat afara si in urmatoarea secunda pleaca una dintre lansetele ale caror monturi erau langa stuful acela indepartat. Ridic si incep drilul, fortez, exact cum am facut si cu cel de 5 kg, insa de data aceasta pestele parca era din alta liga. Nu il puteam struni din plecarea lui furibunda spre dreapta, dupa care o ia spre stanga, trag cat pot de lanseta, insa nu reusesc sa recuperez decat 10-12 de fir dupa 5 minute de lupta. Incep sa recuperez mai bine si simt vibratiile lansetei cum firul trece peste un cocioc sau agatatura de orice fel. Deja pestele pierdea teren si eram din ce in ce mai increzator ca o sa ajunga pe salteaua de primire. Pe la jumatatea drumului o ia puternic in stanga si din nou cu aceeasi forta ma supune si se duce unde vrea el. dupa care incep sa trag din nou si imi dau seama ca e agatata. Imi vine sa urlu, dar vecinii mei dormeau asa ca ma abtin. Trag cu putere si normal ca rup linia principala. Refac montura o repozitionez si ma bag la somn. Pana la final nu se mai intampla nimic cu exceptia catorva bipuri care nu le-am luat in seama. Dimineata povestesc colegilor de suferinta si ei imi spun ca au avut pesti care au facut tot asa. Cred ca aceasta partida mi-a oferit ceea ce alte balti nu iti ofera, adica problem, pe care trebuie sa le rezolvi. O sa revin pe aceasta balta cu speranta ca voi scoate un peste peste 10 kg. Cred ca daca ai noroc si poti sa prinzi un loc pe pontonul 3 sau 5, poti avea partied fantastice. La pontonul 3 ai la 60 de metri plaurul, iar pe 5 este la 80. Ambele locuri sunt superbe. In caz ca vreti sa faceti o partida, sa nu uitati umbrela pentru ca de dimineata si pana la 16.00 nu ai umbra deloc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu