Anul 2012 dpdv al pescuitului a fost unul cu totul reusit. Inceputul de an a fost unul slab, cu pesti mici, cu incercari nereusite pe diferite balti, in care prindeam peste, dar nu pestele pe care il vizam. Am avut partide frumoase si la inceputul sezonului cu cativa pesti frumosi, dar marea majoritate erau micuti si nu imi oferereau drilluri pe care sa nu le uit. In schimb sfarsitul sezonului mi-a adus cele mai mari satisfactii.
O sa povestesc despre 2 partide sperbe petrecute pe acelasi lac, una s-a intamplat undeva in August, iar cealalta la sfarsitul lui Septembrie.
Prima partida fusese programata dupa o alta sesiune facuta pe acelasi lac in urma cu cateva zile. Am plecat de acasa foarte increzator pentru ca era luna August si dupa cateva saptamani de caldura inabusitoare vremea era in schimbare. Cand am ajuns pe balta vremea era superba, dar caldura nu mai era aceeasi ca in urma cu cateva zile. Dupa vre-o ora eram cu betele in balta si urma sa am 2 zile de pescuit in care incercam sa prind peste mare. Un lucru care imi placea foarte mult era faptul ca eram singur pe balta. Pentru cine a fost pe Peris, stie atmosfera de acolo. Dupa ce am terminat cu totul instalarea, m-am pus pe nadit, am nadit doar cu cobra, bile tari de 20. Am nadit cu 3 tipuri de bile si anume Source de la dynamite baits, Meteor de la CCMoore si Meat&Fish de la Select. Aveam in total 6 kg de bile la mine si nu prea am tinut cont si am nadit din prima aproape 2 kg de bile. Dupa aproximativ 2 - 3 ore de la nadirea de apel vine si prima trasatura, un ciortan la 2 kg. La carlig foloseam o bila de 20. Incerc sa fac o selectare mai mare a pestelui si pun 2 bile pe firul de par. Realizez ca bilele pe care le aveam erau mult prea attractive si le las la uscat intr-o plasa. Toata noaptea nu am putut dormi din cauza ciortanilor si a unuia mai rasarit de aproximativ 7 kg. Am facut modificari radicale, bile de 30 cu pop-up de 20 si am lasat firul de par mai lung tocmai pentru a fi mai greu de inghitit momeala de pestele mic. Dupa modificarea asta, pe la 4 dimineata, s-a oprit recitalul pestelui mic, se mai auzea un bip, dar nimic mai mult. Eram fericit ca reusisem sa opresc avantul pestilor asupra monturii mele. Dimineata am mai facut o nadire substantiala de un kg, dupa care m-am bagat la somn in continuare. M-am trezit pe o caldura mult prea mare pentru a prinde peste mare, deja incepeam sa cred ca nu o sa vad decat ciortani. Am continuat nadirea conform planului prestabilit cu speranta ca ciortanul nu va manca toate bilele. Brusc in jurul pranzului imi vine o idee, sa nadesc cu niste solubile, dar nu unde aveam patul de nada ci undeva la 100 m de mine pentru a atrage ciortanul pe un pat de nada mult mai atractiv si sa il fac sa lase pestele mare sa isi faca aparitia. Ca sa le dau de lucru aveam si niste seminte si pelete de mici dimensiuni si am dat si cateva spomburi in zona unde am nadit cu solubile. Dupa munca depusa am mancat, am baut 3 4 beri ca sa fiu in forma si la 5 seara am nadit cu bile tari pe patul de nada initial. La 7 si ceva, cand deja imi pierdusem speranta, un sensor de pe rodpod prinde viata si tamburul incepe sa se goleasca de fir intr-un ritm alert. Intep si imi dau seama ca este primul peste mai mare pe care il am la capatul celalalt al firului. Crapul face tot felul de scheme, se duce in mal incercand sa se agate de o buturuga si dupa aproximativ 10-12 min era in minciog. Fericit il ridic, il pun in slingul de cantarire si il cantaresc, acul cantarului se opreste la 12,75 kg.
![](https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEj1dXJ_93UStC9Ktp71_wt1SC8t_5jeX62Ivg4OLVXfyfZ7r3qQhU5qN4irt4iqsUh2mmvsns2vfphkzgvqe471cAz8sG-hRSJrZjbtsyuoCdnqIz9KC7kCA1-XKM02mWzXxXL3T16LO0w/s400/424611_463930633639304_1408249565_n.jpg)
A tras la bilele Meteor, am nadit imediat cu 2 maini de bile exact de pe zona de unde luasem pestele si relansez montura la locul cu pricina. Trece cam o ora si pleaca o lanseta care era in partea opusa fata de cealalta care a dat peste. De data asta pestele era foarte rau si imi era foarte greu sa il aduc spre mal, incep sa imi fac planuri in minte ca ar avea 15-16 kg poate chiar mai mult. Dupa 20 de minute de drill intens si crosetari de fire reusesc sa il bag in minciog. Era un superb comun care reusise sa ma oboseasca cum trebuie. Nu parea mai mare decat primul si oarecum dezamagit iau cantarul sa il cantaresc si intr-adevar avea 12,2 kg. Iar nadesc, pentru ca pestele clar se afla in zona patului de nada. La ora 10 si ceva noaptea, am o noua trasatura de la un peste care a decolat cu plumbul si se ducea spre malul din stanga, dupa 10 min e in minciog, cantarit, poze, rujat, eliberat.
![](https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEg1IOGBi-5oI84IWlt73bN9n0mGcCdYj5N1PiHBkEN-gaHwYGrae0tBlbZPdvlFbB3cNyKBwlPz5rGWMCPFIMA1fGk6OCIlo727GBeaZthSMqE4_U_PVAsOv0n46pq9e134uYxhj_82d9Y/s320/185096_469474216418279_1130219109_n.jpg)
Undeva la 1 noaptea am o noua trasatura, intep, mulinez, reusesc sa recuperez aproximativ 10 m si dupa care aud un sensor cum bipaie timid, ma uit la firul lansetei pe care o aveam in mana si era foarte departe de lanseta la care incepuse sa bipaie senzorul. Dupa 2 secunde decoleaza si a doua lanseta si eu ma aflam deja in drill cu un peste frumos. Reusesc sa scot primul peste si de data aceasta nu il mai cantaresc sau pozez, ii dau drumu imediat. Ma intorc acum catre a doua lanseta, mulinez si imi dau seama ca pestele este inca acolo, observ ca se dusese undeva in stanga departe, la un moment dat se blocheaza in ceva firul nu am reusit sa imi dau seama ca in maxim 30 de secunde s-a eliberat. Aduc pestele la minciog, pozat, rujat, eliberat. De data asta nu mai arunc betele in balta pentru ca eram mult prea obosit, le pun pe rodpod si ma bag in cort. La 4 dimineata o noua trasatura ma trezeste dintre cele 2 bete care aveau monturile in apa. Mulinez, il aduc la minciog, rujat si eliberat. Dimineata ma trezeste paznicul in jur de ora 9 dimineata. Tocmai avusesem una dintre cele mai frumoase partide. Am prins 6 pesti peste 10 kg ceea ce nu e usor si inca cativa mai mici.
A doua partida a fost din punctul meu de vedere o partida importanta pentru ca era ultima pe 2012 si trebuia sa fie una de exceptie. Am inceput pregatirile cu o saptamana inainte, am cumparat mixuri, am facut ca de obicei 6 kg de bile, mai aveam pe la mine si niste solubile si pasture. Deja invatasem ca 24 de ore de la nadirea de apel nu o sa am trasaturi. Lucru asta nu facea decat sa ma bucure, pentru ca era si timp de relaxare. Am ajuns pe balta intr-un superb apus de Septembrie si dupa o ora aveam monturile in apa si dupa inca o ora eram instalat cu totul. De data asta ma aflam pe un alt loc numit "La corcodus" pentru cine cunoaste balta. Acolo este un corcodus mare sub care si cele mai calduroase zile sunt racoroase.
Am facut nadirea de apel cu 1,5 kg de bile tari si aproximativ 0,5 kg solubile pentru o atractie mai mare pe patul de nada. Lacul e plin cu ciortan la 2-3 kg si ten la 1 kg, iar pescuitul dupa peste mare e foarte dificil pentru ca pestele mic este inebunit dupa bile. Am intretinut patul de nada cu inca 1 kg de bile pana a doua zi. Spre deosebire de alte dati, balta era plina, erau inca 6 pescari pe balta si asta nu facea decat sa sperie pestele, pentru ca erau foarte multe fire in apa si multa nada. In jur de ora 2 dupamasa eu m-am oprit din nadit si m-am gandit ca pestele o vina si o sa mai gaseasca ceva pe patul de nada tocmai ca erau mai multe paturi de nada. Unul dintre pescari a facut patul de nada din seminte, pelete si pasture. Intr-adevar I-a adus multe trasaturi, dar media era undeva la 1,5 kg. Eu eram in graphic, asteptam sa se faca ora 7 seara si sa vad daca vin trasaturile. Timpul trece repede pe balta mai ales cand faci un gratar si bei o bere. S-a facut ora 7 si am primul run, un peste pe care imi va fi foarte greu sa il uit pentru ca m-a alergat pe mal, m-a obligat sa sar peste niste boscheti, de 2 3 ori a incercat sa se duca in niste radacini de pe mal, intr-un cuvant luptator de talie grea. Intr-un final dupa 25 de minute de drill reusesc sa il bag in minciog. Cantarul indica 13,1 kg, ii fac poze si ii spun sa imi trimita un bunic sau mama macar.
![](https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhX73W56gpyUgR9I76YG4Jrc_1xk3gDdiAJn4T27FoZLH0bAFBLi0Nm_v-ByS6TcuzrCq7ez7l356f8g0DRh5F5ebr2d0Jjv5diusQWyYUA5HfIp4QDWVvQssWo4ldHP7-KBVwXWOu6bcc/s400/IMG_0118.JPG)
Dupa pestele asta am nadit 0,5 kg de bile pentru a tine cat de cat pestele in fata mea. Nu dupa mult timp vine si confirmarea ca peste nu a plecat, un alt drill superb, dar nu la fel de solicitant ca la inceput. Dupa ce l-am cantarit mi-am dat seama ca e mai mare avand 14 kg, bineinteles poze, rujat si eliberat.
![](https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjGx7Uu1L4OhsQZ-a_8baIQjrOD56TDy9V5e18VztUJiTYdIRzCSQG6Q076YrXAzsGohtMUdrfqCo31747oBjwzLAD2gvNVa2zAG_FwwPtK8oEvIlVr2txj7cuL0czuh6tAV8xPT2wDDrQ/s400/IMG_0122.JPG)
Al doilea peste a venit repede si tot asa a si trecut. A urmat o pauza prelungita de cateva ore, timp in care am nadit si am servit masa de seara impreuna cu cateva beri. Am stat de vorba cu vencinii de pe balta, am mai discutat despre una despre alta si uite asa s-a facut ore 12 noaptea. Cand ma pregateam sa intru in cort si sa ma bag in pat, incepe un sensor sa urle ca nebunul. Incepe un drill care m-a obosit puternic, mi-a crosetat de 3 ori firele, a incercat sa intre sub ponton, dar nu a reusit. Vecinul venise in vizita pe la mine sa vada pestele, dar pleaca rapid pentru ca ii trage si lui la una dintre lansete. Crapul prins aveam 12,5 kg si ca de obicei l-am rujat si eliberat.
Am nadit din nou si m-am bagat in pat cu gandul ca nu o sa mai fie trasaturi. La ora 7 dimineata ma trezeste un senzor care urla de mama focului ca un peste trage. Ca sa incep bine dimineata, dupa un drill de 10 min, bag in minciog, un crap de 10 kg.
De multe ori mergem la pescuit cu zilele, dar sunt doar cateva clipe care ne implinesc dorintele. Pestele se hraneste 20-40 de minute intr-o zi si noi trebuie sa fim acolo.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu