miercuri, 30 aprilie 2014

Varlaam si primul pescuit plantat

De multe ori ma intrebam, de ce trebuie sa plantezi pe anumite lacuri. Raspunsul mi-a venit usor in momentul in care am ajuns pe Varlaam. Nu va ganditi ca este un lac precum Chiroiu 4, unde nu poti sa tragi o montura din apa. Este un lac superb, dar cu un grad de dificultate foarte ridicat, mai ales pe sectorul B. Ajuns Vineri pe balta cu pricina, am inceput sa ma instalez si sa imi pun toate lucrurile in ordine. Pentru mine unul, totul era nou, lac nou, sezon nou, stil de pescuit nou. Toate astea te influenteaza indifferent daca vrei sau nu. In primul rand fiind un lac nou trebuie sa stii foarte bine sa iti alegi locul, iar acest lucru devine foarte greu in momentul in care nu cunosti lacul. Fiind inceput de sezon, pestele se afla pe apa mica, cel putin in teorie. Asa ca am ajuns pe un stand care avea malul destul de apropiat si avea in mare parte apa mica. In momentul in care esti pe mal si te uiti la vad, ti se pare ca nu ai cum sa nu prinzi peste in locurile pe care le vizezi, dar in realitate in momentul in care te urci in barca si te duci chiar in locurile respective, impresia ti se schimba brusc si nu sti de unde sa pornesti. Abia atunci realizezi ca esti slab echipat si ca trebuie sa ai barca, motor, echipament de sondare, de marcare si multe altele care implica peste 700 de euro.

Vadul pe care am pescuit:


Toate cele 4 monturi erau plantate undeva la 80-90 de metri, foarte aproape de papura din mijlocul pozei. Initial am incercat pe apa de 1,3-1,7 m, dar dupa aproape 24 de ore am renuntat la acele locuri si am optat pentru adancimi mai mici, ceea ce cred ca a fost o mare gresala pentru ca nu am avut nici macar o trasatura. Gresala a fost cu atat mai mare cu cat cu o seara inainte am si auzit ca s-a prins peste pe apa de 2 metri. Iar eu cu monturile mele eram mult prea sus pentru a putea avea trasaturi. Totusi experienta acumulata consider ca a fost foarte mare, iar de acum, in momentul in care o sa pescuiesc plantat, o sa pun monturile pe adancimi diferite, daca exista.




Este foarte greu pe un lac unde ai adancimi diferite sa prinzi peste, pentru ca in context iti mai apare inca o variabila, fata de lacurile cu adancime constanta. Intr-un lac cu adancime lineara, pestele se afla la aceasi inaltime cu nada, dar intr-un lac unde ai adancimi diferite, pestele se poate afla la o alta adancime pentru simplu motiv ca acolo e zona lui de confort.

Un alt subiect este barca, cu care am pescuit. Este una destul de incapatoare, dar grea, sincer sa fiu am vaslit pentru prima data si nu a fost foarte greu, dar in momentul in care bate vantul devine greu sa pui montura in locul vizat, e greu sa iti nadesti locul, e greu sa si vaslesti.

Desi a fost o partida in care nu am avut trasaturi, a fost o partida plina de informatii noi, care pe viitor ma vor ajuta sa pot pescui mai efficient.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu