Anul acesta vremea a avut un impact major asupra partidelor mele si tocmai partidele de la care ma asteptam cel mai mult sa imi ofere capturi capitale, mi-au oferit cele mai mari dezamagiri.
Una dintre aceste partide a fost facuta pe Horgesti, unul dintre lacurile celebre din Romania, care ofera an de an noi recorduri personale pescarilor. In vara am hotarat ca trebuie sa ajung si eu pe aceasta balta superba si aveam in cap ca trebuie sa fac cumva sa ajung acolo. Concediul l-am luat toamna tocmai pentru a avea o perioada optima. Dupa ce discut cu un prieten care fusese pe Horgesti, el reusise sa prinda cel mai mare crap din balta, pe numele lui Bucovineanu de 21 de kg, imi da numeroase sfaturi utile, cum ar fi sa am bile extreme de tari, pentru ca in balta este mult ciortan, ten si raci, imi spune cam ce locuri sunt bune si cum ar trebui abordata partida. Am urmat sfaturile pe care le-am primit si ajuns acolo observ ca nu am parte de cel mai bun loc de pe balta. Incep sa nadesc, si pestele incepe sa raspunda, prind ten mic de 3 kg in jur de 2 -3 bucati chiar in seara cand am ajuns. Dimineata ma trezeste un soare puternic, reimprospatez momeala si pana la ora 11 reusesc sa pun pe saltea un crap de 6 kg, nu ii fac poza pentru ca urmaream cu totul altceva. La ora 12 vremea incepe sa se schimbe, norii isi fac simtita prezenta si seara incepe sa ploua in reprize.
Din clipa aceea nimeni de pe balta nu a mai prins peste mare pana cand eu am plecat. Am prins chiar perioada cu inundatiile din Moldova, undeva in jur de 10 Septembrie. Am invatat sa fiu mai atent si sa fac partide in functie de vreme. Schimbarile bruste de vreme nu sunt deloc bune pentru pescuit. Fie vreme buna continua, fie vreme rea.
O alta partida dezastroasa am facut-o pe una dintre baltile mele de suflet, Perisul. Anul acesta nu a mai oferit trasaturi pe banda rulanta ca anul trecut. Anul acesta datorita mai multor factori, eu unul nu am reusit sa prind decat un peste de 15 kg in peste 5 partide. Conteaza foarte mult sa inveti din aceste experiente nefericite si sa incerci sa iti oferi explicatii logice, iar pe viitor sa incerci sa eviti astfel de situatii. Un lucru e clar, balta nu mai era aceeasi ca anul trecut, iar mare problema anul acesta o punea puietul de crap, care ajunsese pe la 3-4 kg si manca bile cu tona.
Dar tind sa cred ca din nou vremea a fost cea care mi-a jucat feste. M-am uitat pe prognoza si vremea urma sa se schimbe Luni, deci weekendul urma sa fie curat, cu o vreme frumoasa. Ajuns Vineri pe balta, natura imi ofera unul dintre cele mai frumoase apusuri de anul acesta
Sunt fericit pentru ca am reusit sa prind un astfel de moment, dupa care imi continui treaba. Sambata de dimineata vremea era frumoasa, soarele imi usca wintersckinul de pe cort si ne rasfata cu ceva caldura. Pe la ora 3 pm lucrurile incep sa se schimbe si incep sa apara nori.
Deja noaptea ploua, ceea ce iar ma punea pe ganduri, dar in a doua noapte, am avut mai multe trasaturi, din pacate toate concretizate cu ciortani, la o trasatura am avut un run frumos si chiar credeam ca am un peste maricel la capatul firului, din pacate era un crap de 5 kg. Duminica dimineata ploaia se instalase, reimprospatez momeala, dar nimic nu ma mai deranjeaza pana la plecare.
Fiecare partida e diferita si din cauza asta e atat de frumos pescuitul. Pe Peris, aveam 2 posibilitati, fie o nadire masiva, dar cu 2 - 3 zile inainte sa ajung pe balta sau sa merg pe un pescuit la interceptie cu saculet solubil si cateva bile in el. Nu iti trebuie mult pentru a reusi in astfel de situatii, doar putin noroc.
Pana la urma fiecare partida ne ajuta sa ajungem sa intelegem comportamentul si modul de hranire al crapilor in general si in anumite cazuri particulare. Chiar daca avem impresia ca momentul pe care il alegem este perfect, acest moment poate devein aproape instantaneu nefavorabil, daca o variabila se schimba. Noi trebuie sa fim pregatiti oricand de esec pentru ca acesta poate veni oricand.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu